stăteam toți unul peste altul mai bine zis tigvă peste tigvă cu orbitele îndreptate spre sud de unde ar fi trebui să primim întăriri și probabil că le-am primit dar noi ne-am luptat atât de mult să putem rosti câteva cuvinte la marginea unei femei

să-i spunem poate că e frumoasă

să-i spunem poate că nopțile sunt scurte și dureroase de fiecare dată când îi iese aer din piept

ne-am urcat unul peste altul să ajungem la ea ne-am luptat ne-am măcelărit între noi am uitat de război și de linii inamice de avanposturi de muniție de transmisiuni de spitalul de campanie unde lucrează inimoasa dar urâta Bella ce ironie! am uitat de sângele nostru ne-am strivit inimile prin buzunare

să-i spunem că nu mai vrem să-i vedem ochii n-are decât să ne privească din lateral cu urechea cu tâmpla ochii nu îi mai putem suporta ce e destul e destul

zburau șrapnelele explodau când ți-era lumea mai dragă când ar fi trebuit să o auzim vorbind i-am văzut doar buzele mișcându-se am luat cuvintele alea mute în noi până la capătul războiului până în fundul morții

stăm așa toți unul peste altul cu orbitele spre sud strivindu-ne tigvele uscate curățate cu o precizie chirurgicală de corbi așteptăm întăririle promise poate ne recăpătăm carnea înapoi articulațiile sângele și un braț

să-i ducem poate niște flori

foto ©Rareș Petrișor