un batalion de strigăte surdo-mute ne aștepta de-o parte și de alta a defileului traheii respirația ne ieșea greu însângerată firavă lipsită de căldura și vigoarea unui plămân sănătos

țara era în război vlăguită de efort femei măcinate de frică și singurătate se dăruiau necunoscuților bărbați măcinați de frică de moarte se dăruiau morții țara scuipa sânge prin trahee fel de fel de sensuri noi apăreau la televizor se făceau cunoscute temute puternice dominante

să luăm cuvântul moarte, de exemplu, niciodată nu a fost mai slab ca astăzi, stimați camarazi, nimeni nu se mai teme de moarte, e pretutindeni, e în apa de la robinet, în săpun, în lama de bărbierit, în șamponul de păr, în parfumul unei femei, în gutuia care a putrezit pe geam, în cartea de rugăciuni, pe mușamaua veche de pe masă, în papiota de ață gri, în punga cu biscuiți, în castronul câinelui, în borduri, trotuare, pietre, trunchiuri, e peste tot, nimeni nu se mai teme

e suficient să te prindă cuvintele în defileul durerii că smulg orice secret din tine nimeni n-a rezistat am scuipat și ce-am supt de la mama

în rănile deschise ne-au crescut ochi putem absorbi mai multă lumină putem vedea mai multe lucruri putem păstra mai multe amintiri

rănile noastre cu ochi ne privesc fără să clipească ca și cum ne-ar iubi ne-ar purta un respect enorm dincolo de dragostea de viață rănile noastre apar la televizor din când în când și dau declarații surdo-mute fără să clipească

rănile noastre ne privesc

vor să-și aducă aminte de noi așa, frumoși, doar noi și ele, rănile noastre

foto ©Rareș Petrișor