degetele vânează spațiile înguste dintre ceasuri trebuie să fie ceva acolo un moment optim un prilej unic o amintire de vânat proaspătă sângerie puțin aburindă fremătând de teamă cu privirea paralizată și articulațiile împietrite cu trupul fragil palpitând nebunește

de s-ar sparge

degetele vânează spațiile acelea dintre noi în care se pot strecura fără să fie nici uitate nici amintite în care se pot pierde despărțindu-se de trup având propria viață propriile opinii propria mașină și chiar propriul apartament pe care îl zugrăvesc și dimineața și seara cu untul de pe pâinea noastră prăjită spațiile acelea despre care credem toată viața că nu există în care viața noastră nici nu există

degetele vânează spațiile limită în care se înghesuie oameni ca noi cu tot cu valizele noastre inutile în care îndesăm sandalele de acum două veri pe care le-am pătat cu puțină înghețată iese la mașină dar cine mai are timp să le spele trebuie să ne facem bagajele să umplem spațiile astea în care vin mereu degete după noi și ce să vezi sunt chiar degetele noastre pe care le-am pierdut cândva căutând articulații împietrite priviri paralizate sângele aburind al amintirii unui vânat la momentul optim

foto © Rareș Petrișor