dimineață, ochii erau perfect cilindrici, dimensiunile ideale, o zi splendidă de pescuit, aruncă plasa cu ochiuri mari peste umăr, legată cum numai el știe s-o lege, luă borcanul cu momeală, își puse cizmele vernil, mătuite de pietriș, nisip, ce ochi frumoși am, perfect cilindrici, își spuse, cu un aer indiferent de parcă în fiecare dimineață se trezește cu ochii cilindrici, cineva neavizat i-ar putea confunda cu niște telescoape, lunete, în dimineața asta va merge cu spatele din cauza ochilor, sunt grei, vă puteți imagina, se face destul de târziu, e aproape 11, nu știu dacă mai are rost să merg la pește, își zise în timp ce înainta cu spatele privind nestingherit fundurile babelor de pe deal, cele pe care astăzi nu mai trebuie să le salute, e târziu, astăzi nu mă mai pot înscrie la facultate, facultatea de astronomie, ce ochi perfecți am, cred că iau și bursă, o să fiu un student eminent, o să-mi dau doctoratul în astronomie, voi inventa un telescop bifocal care va aduce stelele mai aproape în timp ce stai cu spatele, la tine, la mine, la noi, la oricine, e un telescop universal, îl voi breveta, vom înainta cu toții cu spatele, vom fi niște telescoape care vor merge cu spatele, va fi frumos, credeți-mă

e prea târziu să mai merg azi la pește, e aproape 11, repetă domnul P., odihnindu-și vârfurile ochilor undeva între etajul al patrulea și al cincilea, viața ca viața, dar scările

foto ©Rareș Petrișor