am plecat din dinte

mi-era foarte rău trebuia să schimb mediul în plus îmi intrase în plămâni o infanterie întreagă de bacterii am găsit trompa asta goală umbroasă caldă umedă numai bună de dormit în ea elefantul mă leagănă toată ziua între noi e o prietenie solidă între mine și lume nu mai e nicio prietenie e șoricul ăsta gros creț mucozitar în care am intrat ca într-o altă mamă am intrat atât de repede încât nici nu mi-am văzut elefantul adoptiv îl întreb – mă aștept la o conversație normală – nu răspunde

în trompă sunt viteaz

scot macetele de la brâu le învârt amenințător prin aer și retez duzini întregi de capete de balaur (unde balaur este reprezentarea alegorică a unei amenințări exterioare extrem de dificil de înfruntat) capetele cad unul după altul adunându-se în curbura inferioară a trompei prin ardere degajă o căldură plăcută sfârâitoare la lumina flăcărilor pot scrie un mic poem stupid

pe elefantul meu îl cheamă Pop

îi stau în trompă ca un dop

mă scuipă, seara mai ales

dar eu rezist, bine’nțeles

suntem ca unul, doar noi doi

citim sub flăcările moi

câte-un roman mai subțirel

să adormim încetinel

să sugem lumea printr-o trompă

s-o molfăim cu mare pompă

nimic nu-ți trebuie cu Pop

parc-a pus răului un dop

văd trupul ca mi-o ia-napoi

sunt tânăr, între amândoi

cel care-am fost, care voi fi

sunt mortul care n-ar muri

sunt un tentacul într-o trompă

sunt un vehicul fără pompă

un os într-o carenă moale

mi-e frică să mă dau mai mare

și stau ascuns în elefantul Pop

cu setea și saliva lui mă-ngrop

până la glezne sunt lichid

în lumea-i udă mă închid

și-am tot ce vreau aici

grădini și școli, lalele și urzici

am DVD și plasmă și wifi

și facebook, dă-mi niște like-uri, hai

e bine-n trompa asta udă

simt viața dincolo, zăludă

dar elefantul Pop este retras

suntem doar noi, atât a mai rămas

e tot ce-i trebuie cuplului decent

citit-am pe un blog, foarte recent

(foto ©Rareș Petrișor, Brașov, 2011)