ciudat, zise, luand muntele de subsuori ca si cum ai lua un vreasc, si-l arunca intr-o parte, lasandu-l sa-si consume moartea discret, turtit, anonim, ca orice muribund. nu exista glorie in moarte, nu te mai lua dupa cartile de istorie si nuvelele de chiosc, zise, si apuca patru rauri de plete si le zdrobi de fundul universului-fara-fund cu un fund tocmai inventat de cercetatorii de funduri, spune-mi ce glorie e in moartea unei litere sau a unui corp, a unei ciuperci, a unei ploi,

nu e, zic

nu e, normal, sopti, si apuca marea de beregata si o tinu strans pana marea scuipa patru crabi uriasi

gustosi, zic

gustosi, ai dracului, ce glorie e in moartea lor, intreba, si supse cu sete dintr-un cleste, luand apoi nouasprezece suflete direct din vintre si le aseza pe un petec de pamant necunoscut dintre Islanda si Japonia, le stoarse pana la ultima picatura de furtuna, i s-au confesat suntem ratacite, iarta-ne,

iarta-le, zic

le iert, ce dracu’, din cer coborau partituri intregi, jumatati de opere refuzate in Olimp

Olimp e o statiune de rahat pe litoralul romanesc, zic

da, o fi, zise, prinzand din zbor cateva note, l-am invidiat mereu pentru urecehea lui muzicala, singura, de altfel, fara sa semene cu van Gogh sau alti amatori de brici, strivi notele de caldaram si acolo, pentru prima data, am vazut cum se nasc umbrele,

colorate, sunt colorate, zic

da, la dracu’, ce frumos, zise, si-mi dadu un pumn care ma zvarli direct in gri

ce porcarie, zic,

nu ma mai auzea nimeni

foto ©Rareș Petrișor