din vânt mi-am făcut pâine m-am tot hrănit așa visând am visat servieta tatălui meu trusa maronie în care-și ținea stetoscopul teancul de rețete îngălbenite de vreme tensiometrul bătrân cu furtunele de plastic uzate și întărite pline de riduri am visat o corabie din lemn cu nituri șlefuite care-ți șfichiuiau ochii când le priveai în soare corabia era goală doar purtată de vânt vântul din care mă hrăneam vântul care ne poartă vântul care ne ține în viață care ne mângâie obrajii dimineața care ne leagănă seara am visat o grădină în care iarba avea o înălțime monumentală m-am rătăcit între patru fire de iarbă și două păpădii galbene am visat o stradă plină de praf și de vânt am înghițit tot praful să văd strada mai bine vântul bătea din poartă-n poartă nimeni nu întreba cine-i? nimeni nu era acasă acolo nu mai era acasă nu mai era nimic am visat că jucam într-un film cu Alain Delon în care eram vânzător de flori și nu știu de ce îi spuneam lui Alain Delon Aladin și de fiecare dată când îl strigam un vânt teribil se isca și puteam să ne hrănim toți cu el toți cei care nu eram în rolurile principale (și eram destui) și am visat că traversez un pod care nu exista dar eu tot urcam niște cărămizi din aer niște stâlpi solizi din vânt oameni fără chip își răsuceau capetele cu o viteză incredibilă și începeau să zboare cu brațele și picioarele atârnând inerte toată mișcarea era condusă de cap se întâlneau se studiau o clipă ca două muște străine apoi zburau separat spre ce știu eu ce destinație și dimineață mă durea rău de tot gâtul, Aladin