am găsit

cotrobăindu-te

firimituri din alte vieți am început să le mâncăm de foame nu de teamă fiind convinși că viețile trecute – cine ar putea spune cu siguranță că sunt trecute? – au un gust mult mai bun decât mizeria de azi ne-am dat foc hainelor și le-am fumat în tăcere apoi m-am așezat la calculator și am deformat un pic niște tristeți în photoshop alungindu-le brațele până la nucul dintr-o curte pe care nu mi-o mai amintesc foarte bine dar nucul e acolo o amintire butucănoasă peste care nu mai pot trece țineam strâns în brațe coapsa căruntă a unei veri în care țipam cât mă țineau plămânii

și înghițind firimitură după firimitură ne împuținam încercam să privim un apus ținându-ne de mână ca-n filme dar mâna ta a început să sângereze sunt discuții mai vechi, mi-ai spus și pe deasupra timpanelor mele a început să alunece ceața unor cuvinte gâdilându-mă doar cât să uit de foame apoi pe măsură ce dispăream noaptea creștea în noi dospind cu o viteză aproape certă nelăsându-ne vreme nici măcar pentru o îmbrățișare așa cum ne îmbrățișam cândva noroc că am apucat să modific puțin negrul în photoshop și pe noi ne-am blurat un pic ca să pară că nu mai facem parte din cadrul ăsta ci poate dintr-un conflict internațional să ne găsim și noi rostul să retragem rachetele din Cuba sau să renunțăm la Înălțimile Golan stârnind furia Levantului purtând pe noi nimic altceva decât niște firimituri găsite la întâmplare

cotrobăindu-te

foto ©Rareș Petrișor