lucrurile pot părea diforme nu uneori, ci de cele mai multe ori

să luăm, de pildă, aceste albine senzuale care-şi ridică minijupele până la dunga lipicioasă şi, cel mai probabil, unsă cu miere a dresurilor, să le analizăm zborul erotic în jurul formelor poligonale ale viitorilor lor iubiţi, să le tremurăm unic şi irepetabil vibraţia invizibilă a amorului lor înaripat (50 bătăi/secundă/kg.corp/direcţia SW), să le luăm cu delicateţe ochelarii de soare de pe nas, să le privim în ochi şi să le zâmbim mieros

să admirăm, de pildă, talia aspră a teancului acesta de cărţi, exact aşa cum ţi-ai dori o talie lângă tine: dantelată, accesibilă, tainică într-o parte, tare, rigidă, impenetrabilă, socială în cealaltă parte, să cuprindem talia asta cu braţul nostru telescopic, să-i arătăm noi ce înseamnă alonjă de intelectual, s-o decimăm în tăcere, filă cu filă, cotor după cotor, să răsfoim această talie înecându-ne orice amintire despre parfumuri într-o moarte de celuloză (fină, reciclabilă) pe care numai plămânii noştri de intelectuali pursânge o pot adulmeca, identifica, iubi

să privim, de pildă, acest set unicat de clavicule de caracatiţă australiană, la fiecare dintre aceste oase superbe putem gândi, compune, apoi interpreta zeci de simfonii, să le aruncăm în aerul aflat în transă, să ne dea o şansă, să ne citească viitorul, să ne anuleze trecutul (=să ne mântuiască, ierte toate păcatele, precum şi noi iertăm caracatiţelor noastre), să ne prindă în dansul lor nebunesc, să ne imaginăm că suntem delicioasa lor pradă, strânsă în zeci de braţe cum nu ne va strânge vreun amant, sufocată de sute de ventuze cum nu ne va săruta vreun (alt) amant, digerată în sucul lor gastric mai ceva ca un grup de prieteni sau o anchetă penală

să luăm, de pildă, dar numai şi numai de pildă, această cutie poştală cu muchii destul de prost conturate (cel puţin aşa se vede din poziţia în care stau), o cutie care s-ar putea îngrăşa în special de sărbători, ar putea mânca zile întregi felicitări date prin pesmet cu vinete coapte, salată de icre şi sarmale recomandate, apoi ar intra într-o dietă severă cu taloane de pensii, telegrame teribil de neplăcute şi săptămâni întregi de absenţe sau pliante seci de la metro slăvind reducerile colosale la cârnaţii de pleşcoi, această cutie poştală, amanta noastră schimbătoare, trădătoare, cu toate misterele ei, cu toate dorinţele ei de a schimba cheie după cheie după cheie după cheie, ne îngrozeşte chiar şi gândul că mâine cutia noastră poştală ar putea fi a altcuiva, că mâini străine, păroase, neîngrijite (e mai uşor de acceptat imaginea unui nou invadator brutal, animalic, lipsit de umanitate, în faţa figurii unui individ frumos, curtenitor, amantul desăvârşit, figură care ne va obseda oricum, indiferent cine va fi viitorul amant al cutiei poştale) vor scotoci în spaţiul acesta atât de intim, întunecat, uşor umed în dimineţile răcoroase de toamnă, fierbinte în apusurile de vară, şi îţi spui, doamne (Iahve, Buddha, Creatorul etc.), uite cum îmi tremură picioarele în faţa cutiei poştale, mă posedă, mă consumă, un corp metalic, puţin neclar din poziţia în care stau, am nevoie de ceva mai multă indiferenţă ca să pot vedea cutia asta mai clar

lucrurile aşa pot părea mai mult decât uneori

(foto: Sibiu, 2008, ©Rareş Petrişor)